Preot Paroh

Născut în România, în urmă cu 40 de ani, tânărul Marius Ionuț Sandu a primit o educație aleasă de la părinții săi, Ion și Valentina, împreună cu sora lui Anamaria.

Încă din copilărie, a fost un copil cuminte și liniștit, de multe ori tăcut, dar impresionat de slujbele religioase la care participa împreună cu bunica sa, Ioana. De aceea, de la vârsta de 14 ani, în anul 1994, și-a dorit să urmeze cursurile Seminarului Teologic ”Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, fiind admis, chiar dacă mama sa ar fi dorit să fie învățător, iar tatăl său ar fi vrut să fie mecanic auto.

Tânărul licean, s-a străduit să aibă rezultate bune la învățătură și să se deprindă cu rânduiala sfintelor slujbe și a notației muzicale bisericești. În anul 1999, va absolvi cursurile Seminarului Teologic ”Sfântul Nicolae”, iar în toamna aceluiași an, va fi admis la Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna” din Sibiu.

Și aici, tânărul teolog s-a străduit să-și însușească cele ce îi vor fi de folos mai târziu în slujirea preoțească. În anul 2002, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, alături de tânăra Elena Alina, au primit binecuvântarea prin Taina Sfintei Cununii de a întemeia o familie, având ca nași de cununie familia Stamate: Constantin și Cristina Aida. A reușit să fie bursier în toți cei 4 ani de studii teologice, absolvind Facultatea de Teologie în anul 2003, având teza de licență la disciplina drept canonic bisericesc, sub îndrumarea părintelui profesor Irimie Marga.  

Absolvind studiile teologice, tânărul teolog s-a înscris la examenul de titularizare în învățământ, ca profesor de religie. A fost admis ca profesor titular (2003-2009) la Școala Gimnazială Buleta-Govora Sat, comuna Mihăești, din județul Vâlcea, dar a predat ca suplinitor și la Școala Gimnazială Măgura – Mihăești, activând până în anul 2009, când a fost hirotonit ca preot paroh pe seama Parohiei Mihăești I, comuna Mihăești, județul Vâlcea, de către IPS Gherasim Cristea, Arhiepiscop al Râmnicului.

Tot în această perioadă, 2003-2009, tânărul teolog a fost hirotonit ca diacon (2004), familia a fost binecuvântată cu primul copil, Ștefan Cristian (2004), va absolvi cursurile de Masterat, Secția Teologie Practice, cu disertație la disciplina drept-canonic bisericesc (2004-2006), va începe colaborarea cu Fundația World Vision International (2006-2017) și va promova examenul de definitivat în învățământ la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu (2007).

Anii 2003-2009 au fost de acum pentru părintele Ionuț o perioadă de descoperire a dragostei pentru copii. S-a dedicat mult formării religios-morale pentru toți copiii pe care i-a întâlnit în clasele sale, în toate cele 3 școli gimnaziale. A reușit în anul 2007 să înființeze 2 cabinete de religie în școlile în care a predat, dar a înființat, cu bunăvoința preotului paroh, părintele Grigore Ciucă, prima școală parohială catehetică, cu parc de joacă pentru copii și dotări necesare asigurate de Fundația World Vision România, într-o casă parohială veche, din 1925. Mulți copii și tineri s-au bucurat acolo de prezența părintelui, dar și părintele a primit cu bucurie pe toți cei care au dorit să fie micii săi învățăcei.

În viața părintelui Ionuț, acum hirotonit ca preot, a urmat o altă etapă: anii 2010-2018. În 2010, Dumnezeu i-a binecuvântat familie cu un nou copil, Andrei-Cristian și tot în acest an, a început să lucreze ca specialist relații sociale și coordonator regional în 2 proiecte cu finanțare europeană ”Alege Școala!” (2010-2013 și 2014 – 2016), pentru copiii cu risc de abandon școlar din toată zona Olteniei. Nu a fost ușor să se ocupe de parohia încredințată, de activitățile proiectului cu tabere de vară și cateheze și să poarte de grijă și propriei sale familii. Uneori a fost ajutat de prieteni și apropiați, alteori de familie, alteori a luptat de unul singur, dar întotdeauna Dumnezeu i-a purtat de grijă și i-a dăruit înțelepciune, așa cum cerea de multe ori în rugăciunile sale.

Neuitând că trebuie să facă ascultare față de episcopul său, părintele Ionuț a acceptat să fie coordonatorul activităților din partea Arhiepiscopiei Râmnicului pentru Asociația ”Codrii Mamului-Fumureni”, asociația membră a ”Federației Filantropia” a Patriarhiei Ortodoxe din România, fiind atunci sub ascultarea IPS Gherasim Cristea și a PS Emilian Lovișteanul. Din septembrie 2016, a fost numit de către IPS Varsanufie Gogescu, secretar al Protoieriei Râmnicu Vâlcea, funcție în care a activat până în luna iulie 2018, când a plecat împreună cu familia în America.

Tot în această perioadă a reușit să descopere o mare pasiune: dragostea față de albine. A practicat această pasiune timp de 4 ani, ajungând să aibe un număr de 19 stupi, pe care îi îngrija cu mare drag. Alegând să meargă împreună cu familia ca preot în America, a fost nevoit să renunțe la această pasiune, dar și-a promis că nu va renunța la ea.

Ziua de 30 iulie 2018 avea să fie ziua unui nou început. Acum au pășit pentru prima oară pe pământ american, în Boston. Aveau vă meargă în statul New Hampshire, la Parohia ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” din Manchester. Aici vor găsi români inimoși care în foarte scurt timp au reușit să ajute familia părintelui să-și găsească un apartament pentru locuit, să înscrie copii la școală, să aibe un doctor de familie și să își poată plăti prima mașină. După ce toate problemele administrative și început de acomodare s-au așezat, părintele Ionuț împreună cu familia au început să se implice activ în toate activitățile și evenimentele parohiale: se va îngriji de rugăciunea personală, va sluji în duminici și sărbători, va vizita mai multe familii de români, încercând să-i cunoască și să le aducă binecuvântare prin prezența sa, s-a implicat în diferite evenimente, unele laice, altele tradiționale, altele religioase sau patriotice. Un simțământ a rămas în inima sa mai puternic ca oricând, și anume: Dumnezeu îl avea în grijă pe el și familia lui, simțind de multe ori răspunsul lui Dumnezeu, mai ales când îi era mai greu…Cu aceleași mâini și cu același suflet voi scrie poate fapte noi și peste un an…sau poate 2 ani…sau poate 10 ani, atât cât timp va îngădui Bunul și Milostivul Dumnezeu…

Biserica Ortodoxă
Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Manchester NH

Puteți sa ne contactați oricând via website sau sunând la (603) 247 – 1553. Vă primim cu drag in comunitate noastră!

Adresă

2013 Elm Street
Manchester NH 03104

Contact

Preot Paroh: Marius Ionuț Sandu

(603) 247-1553

fr.marius.sandu@saintjohnofsuceava.org

Orice donație este binevenită!

Binecuvântate fie inimile care se roagă și mâinile care ajută!